Modul in care s-a apucat Brancusi de fotografie mi s-a parut absolut genial si demn pentru artist constient de valoarea lucrarilor sale:

“Decizia lui Brancusi de a-si fotografia singur creatiile este deslusita de o relatare conform careia, Maestrul asistand la o sedinta foto pentru cateva din lucrarile sale a constat ca o sculptura din bronz nu mai are stralucirea obisnuita. Fotograful respectiv, chestionat in legatura cu situatia cu pricina, a declarat ca pentru a obtine o fotografie buna a trebuit sa estompeze reflectarea luminii prin pudrare. Suparat, Brancusi l-a izgonit pe fotograf, moment care ar putea fi inceputul propriei sale cariere de fotograf. Intamplarea amintita este insa cu certitudine momentul in care incepe sa realizeze imagini in spatiul intim al creatorului, in atelier, ilustrand aspecte legate de creatia proprie”.

[...] fotograful in cauza (conform unor legende) fiind insusi Man Ray, fotograf celebru al epocii, apropiat al lui Brancusi dar si cel care l-a initiat in tainele fotografiei. Pana si Man Ray se gasea uneori intr-o oarecare dificultate in a-i oferi sfaturi, deoarece Brancusi era de parere ca fotografiile realizate cu ocazia expozitiei sale de la New York “erau frumoase dar nu reprezentau opera sa”.

“Doar eu pot fotografia lucrarile mele”

Cronologic vorbind, pasiunea lui Brancusi pentru fotografie este mult mai veche, prima fotografie datand din anul 1900, si reprezinta un bust dupa “Laocoon”, pe care o tinea permanent in atelierul sau “drept marturie a inceputurilor sale”. Legatura puternica dintre sculptura si fotografie este evidentiata inca din 1907 cand pe spatele unei fotografii artistul scrie “Prima piatra directa”, fiind publicata mai tarziu sub reporducerea operei “Cap de femeie” (astazi disparuta), accentuand importanta momentului pentru artist.

Atentia lui Brancusi asupra evolutiei si diferitelor stadii prin care treceau operele sale reiese dintr-o scrisoare din 1936 catre maharajahul Indiei,

“O sa va dau fotografiile pasarilor mele, datate, de la prima si pana la ultima (…) Diferentele dintre ultimele mele pasari nu prea apar in fotografii. Fiecare este totusi rodul unei inspiratii inedite fiind independenta de cea care a precedat-o”

astfel fotografia devenind pentru Brancusi un instrument inedit de inverstigare, de documentare a creatiilor sale:

“Un moment depinde intotdeauna de locul anumit pe care-l alegi si de cum va rasari soarele sau cum va apune soarele deasupra lui, de insasi materia inconjuratoare…”.

Spre surprinderea mea, in tema cursului de fotoziaristica, este prezentata si latura tehnica a fotografiei lui Brancusi:

“Brancusi folosea o camera cu burduf si negative din sticla. Avea un suport cu cremaliera, o camera Thornton-Pickard 13 x 18, prevazuta cu un obiectiv cu focalizare 250, un burduf si o camera mare demonatabila 20 x 25. Desi i s-a sugerat ca developarea sa fie facuta intr-un atelier specializat, Brancusi a dorit sa se ocupe el singur de aceasta operatie.

Am fost, am vazut, m-au cucerit!

Am fost in Brasov, la expozitia “Constantin Brancusi – Fotograf” organizata de Muzeul de Arta Brasov, expozitie pe care mi-am propus din ianuarie sa nu o ratez, mai ales dupa ce am citit cursul de “Fotoziaristica” care m-a facut si mai mult sa ma duc.

Am vazut cea mai interesanta si impresionanta expozitie foto de pana acum, care timp de 30 de minute m-a lasat fara cuvinte. Inca de la primele fotografii, ceea ce am citisem in carte prinse viata in fata mea intr-o rama de sticla:

“Toate fotografiile realizate de Brancusi sunt foarte atent incadrate. Nimic nu este asezat intamplator. Pentru aceeasi imagine fotografiata realizeaza mai multe tiraje (pozitive) pentru a avea o incadrare cat mai aproape de prefectiune.”

Este foarte greu sa explic in cuvinte “nodul in gat si detasarea de orice” pe care am simtit-o la fiecare din cele 40 de fotografii perfecte in orice sens: expunere, incadrare, iluminare, desi as putea vorbi ore in sir despre fotografiile expuse.

Imaginati-va sculptura “Pasare in vazduh” amplasata oarecum aproape de un perete alb, “lovita” de o parte si de alta a sculpturii (sau in termeni Strobist.com: camera left, camera right) de doua surse de lumina, care proiecteaza pe perete umbre de inaltimi si intensitati diferite accentuand frumusetea ei. Sau tot sculptura “Pasare in vazduh” din marmura alba plasata langa o draperie neagra, sau cea din marmura neagra plasata in penumbra pe un fond deschis.

O alta fotografie absolut superba este “Vedere din studio si Domnisoara Pogany II”. Felul in care sunt aranjate in cadru elementele, precum si forma lor creaza un “drum” pe care privirea este condusa in punctele importante, de la primul bloc spre cel de-al doilea cu sculptura “Nou nascut”, continuand  spre Domnisoara Pogany din marmura alba si cea din marmura neagra, inapoi spre “Mica frantuzoaica” si din nou spre primul bloc gol, care are rolul de “a arunca” privirea spre un element de care se poate “agata” si de acolo drumul continua in cerc. Aceasta fotografie impreuna cu alte 39 …M-au cucerit!

“Nici nu va dati seama, inca, de ceea ce va las eu!” – Constantin Brancusi

Resurse:

• “Brancusi Photographer” (Hardcover) de Marielle Tabart (si aici)
  
• “Brancusi – Inventatorul sculpturii moderne” de Marielle Tabart
• “Brancusi Photographs” de Elisabeth A. Brown (si aici)
• “Album Brancusi” de Radu Varia

online aici si aici.

—

Surse: “Fotoziaristica” Gheorghe Cojocariu – Editura Fundatiei Romania de Maine si efoto.ro
Sursa fotografie “Vedere din studio si Domnisoara Pogany II”: http://www.artnet.com/